Prăjitura cu brânză dulce și griș

Prajitura cu branza dulce si gris

Prăjitura cu brânză dulce și griș seamănă mai mult cu o budincă de brânză dulce, dar se taie felii și se mănâncă la fel de bine cu mâna. Dacă vrei, poți adăuga dedesubt un aluat fraged, de tartă — eu am făcut-o și așa de multe ori, însă versiunea de azi e fără alt aluat, exact cum o găsești mai jos.

Dacă îți plac deserturile cu brânză dulce, cremă de brânză, ricotta sau mascarpone, găsești aici și alte rețete.

Pentru rețeta aceasta am folosit o tavă de 35×20 cm, dar poți folosi și una puțin mai mare — prăjitura va ieși doar ceva mai subțire.

Ingrediente pentru prăjitura cu brânză dulce și griș

  • 1 litru de lapte
  • 130g griș
  • 100g zahăr tos (sau după gust)
  • 150g unt la temperatura camerei
  • 500g brânză dulce
  • 4 ouă
  • 2 lingurițe extract de vanilie
  • coaja rasă de la o lămâie/ portocală
  • 60-100g stafide (opțional)

Cum am făcut prăjitura cu brânză dulce și griș:

Am încălzit cuptorul la foc mijlociu (180ºC) și am uns cu unt și am înfăinat o tavă emailată ( poate fi de sticlă sau ceramică termorezistentă) de 35*20cm.

Am făcut mai întâi un griș cu lapte. Am pus laptele la fiert. Când a început să fiarbă, am adăugat grișul în ploaie, amestecând cu telul până a început să se îngroașe (3-4 minute). L-am luat de pe foc și l-am pus la răcit.

Într-un vas mai mare, am amestecat brânza dulce cu zahărul, untul moale, vanilia, coaja de lămâie și gălbenușurile. Am adăugat apoi grișul cu lapte rece și stafidele. La final am adăugat albușurile bătute spumă separat.

Prajitura cu branza dulce si gris

Am turnat compoziția în tava pregătită și am copt o oră la 180ºC, până prăjitura s-a rumenit un pic deasupra.

Am lăsat-o să se răcească foarte bine, inclusiv la frigider, înainte de a o tăia felii.

Am degustat.

Apoi m-am gândit la următoarea prăjitură pe care o voi face…

Prajitura cu branza dulce si gris

Spor la prăjiturit!

Tarta cu pere, merisoare si migdale

Tarta cu pere si migdale

In sfarsit am reusit sa fac aceasta tarta. De cateva saptamani tot cumpar pere cu gandul la ea…

Citește mai mult

Cheesecake Tiramisu

Cheesecake Tiramisu

Cheesecake Tiramisu este combinatia perfecta pentru cei care adora atat cheesecake-ul, cat si aroma intensa a cafelei.

Este un cheesecake copt, cu o baza clasica din biscuiti cu unt, o crema fina de branza si mascarpone, completat de piscoturi imbibate intr-un sirop delicios de cafea cu ciocolata. Deasupra, un strat subtire de cacao ii desavarseste gustul.

Citește mai mult

Prăjitura cu cremă de vanilie cu smântână și fructe

Prăjitura cu cremă de vanilie cu smântână și fructe este desertul pe care sper să-l încercați vara aceasta — e cremoasă, lejeră și foarte fresh. Și dacă chiar nu reușiți, o puteți face la iarnă, cu fructe din compot.

Crema de vanilie cu smântână din această prăjitură are la bază o cremă de patiserie, care se amestecă cu smântână fermentată mai grasă (cel puțin 24% grăsime). Rezultă o cremă ușoară, care se combină foarte bine cu fructele proaspete sau din compot.

Citește mai mult

Tort cu mere, caramel și cremă de vanilie

Acest tort de mere răsturnat cu caramel este nepretențios, rapid și ușor de făcut, ca majoritatea rețetelor publicate pe blog în ultima vreme. L-am ales pentru a sărbători 2 ani de blog.
Poate fi consumat ca atare sau poate fi îmbunătățit cu o cremă de vanilie, nucă și frișcă, așa cum am făcut eu. Cui nu-i place caramelul poate sări peste etapa de caramelizare a zahărului și îl poate înlocui cu zahăr simplu, după procedeul descris la Tortul rasturnat cu nectarine.

Rețeta este pentru un tort mai micuț, cu diametrul de 18-20cm, adică 6-8 porții. Pentru un tort cu diametrul de ∼25cm dublați cantitățile.

Ingrediente

Pentru tortul răsturnat cu mere si caramel

  • 700-800g mere mai mici
  • 150g zahăr tos pentru caramel
  • 50g unt la temperatura camerei
  • 30g nucă mărunțită sau măcinată
  • 2 linguri gem acrișor (eu am pus de vișine)
  • un sfert de linguriță scorțișoară
  • zeama de la jumătate de lămâie
  • 2 ouă
  • 2 linguri de zahăr tos
  • 2 linguri făină
  • zahăr vanilat

Pentru crema de vanilie cu frișcă

  • 200ml lapte
  • 10g unt
  • 2 gălbenușuri
  • 50g zahăr tos
  • 20g amidon
  • o linguriță extract de vanilie
  • o foaie (1,6g) gelatină
  • 150ml smântână pentru frișcă

Pentru decor:

  • 150ml smântână pentru frișcă
  • o linguriță zahăr praf
  • câteva nuci tocate, eventual prăjite în prealabil
  • un măr
  • zeama de lămâie

Cum am făcut tortul cu mere, caramel și cremă de vanilie

Tortul răsturnat cu mere și caramel

Intr-o cratita emailata, cu diametrul de 18 cm, am caramelizat zaharul, apoi am rotit cratita in toate directiile astfel incat caramelul sa imbrace si peretii cratitei. Am lasat-o sa se raceasca complet.

Am incalzit cuptorul la foc mediu (180ºC).

Am spalat si curatat merele de coaja, apoi le-am scos cotorul cu ajutorul ustensilei speciale. Le-am stropit cu zeama de lamaie sa nu se oxideze. Am tocat marunt nucile (daca preferati, le puteti macina) si le-am amestecat cu gemul si scortisoara.

Cand s-a racit caramelul, am uns toata suprafata cratitei, peste caramel, cu cele 50g unt, apoi am asezat merele in cratita. Eu am pus cate o felie de mar si in spatiile ramase goale intre mere. Am umplut mijlocul fiecarui mar cu amestecul de gem si nuca.

Am pus cratita cu mere in cuptor, la foc mediu (180ºC) pentru 20 de minute, pana merele s-au inmuiat putin. Am scos cratita din cuptor si am lasat-o deoparte.

Tort cu mere, caramel si crema de vanilie

Am facut pandispanul. Am batut albusurile spuma tare cu un praf de sare, am adaugat treptat zaharul (si zaharul vanilat) mixand in continuare, pana am obtinut o bezea tare si lucioasa. Am incorporat galbenusurile usor cu spatula de silicon, apoi am cernut faina deasupra compozitiei si am incorporat-o si pe ea usor, cu spatula, prin miscari de rasturnare de jos in sus. Am turnat compozitia in cratita, peste mere si am nivelat-o. Am pus cratita din nou in cuptor si am copt inca 20 de minute la foc mediu (180ºC) pana blatul a trecut testul scobitorii (o scobitoare introdusa in blat, iese curata, fara urme de aluat necopt). Eu nu am putut sa tin foarte bine sub control temperatura in cuptor, astfel incat tortul meu e putin mai maroniu decat mi-am dorit.

Tort cu mere, caramel si crema de vanilie

Imediat ce am scos cratita din cuptor, am pus deasupra ei un platou si am rasturnat tortul pe el printr-o miscare rapida si hotarata. L-am lasat sa se raceasca complet (eu, peste noapte).

Crema de vanilie

Am pus gelatina la hidratat in apa rece suficienta incat sa o acopere bine. Am pus laptele, in care am pus si bucatica de unt, sa se infierbante.

Intr-un vas care poate fi pus pe foc, am amestecat galbenusurile cu zaharul, apoi am adaugat amidonul si l-am incorporat. Am adaugat jumatate din laptele fierbinte, amestecand foarte bine cu telul, apoi am pus restul de lapte, am amestecat si am pus vasul pe foc mediu. Am amestecat continuu cu telul pana a inceput sa fiarba crema si sa se ingroase. Am luat-o de pe foc, am lasat-o 5 minute sa se racoreasca, apoi am adaugat gelatina scursa de surplusul de apa si am amestecat foarte bine sa se topeasca si sa se incorporeze gelatina. Am adaugat extractul de vanilie, am amestecat, apoi am pus crema la racit.

Tort cu mere, caramel si crema de vanilie

Am batut frisca semitare si am incorporat-o usor, cu spatula, in crema racita. Am pus crema peste tort si am nivelat-o. Am pus tortul in frigider pentru o ora sa se intareasca crema.

Decorul

Am batut frisca tare, adaugand si o lingurita de zahar pudra si am imbracat tortul cu ea. Am folosit si cateva nuci, pe care le-am prajit putin in tigaie (fara grasime), apoi le-am maruntit si, de asemenea, cateva felii de mar, pe care le-am stropit foarte bine cu zeama de lamaie ca sa-si pastreze culoarea, sa nu se oxideze.

Eu sunt fan prajituri cu mere si nu am manacat vreuna pana acum care sa nu-mi placa. Asa ca, si despre acest tort am doar cuvinte de lauda. Sper sa-l incercati si voi, daca nu ati facut-o pana acum.

Tort cu mere, caramel si crema de vanilie

Spor la prăjiturit!